Strada Potaissa – Piața de flori altfel

Strada Potaissa este un proiect inspirat de seria de evenimente Street Delivery.

Pentru o perioadă scurtă de timp, strada Potaissa din Cluj-Napoca se transformă într-un altfel de piață de flori a orașului și atrage mii de oameni printr-o sumedenie de inovații vizuale, olfactive și auditive.

Strada Potaissa este deschisă producătorilor locali și artiștilor florali care vor să contribuie la renașterea străzii.

Din 2018 Asociația Peisagiștilor din România s-a alăturat demersului Asociației Daisler. În 2020, Strada Potaissa a digitalizat procesul de vânzare pentru toți comercianții care de obicei erau fizic prezenți la Piața de flori altfel. Demersul a fost considerat de G4 Media unul dintre cele mai puternice și logice din toată țara. 

Tot în 2020, după starea de blocaj de 2 luni, Strada Potaissa devenea unul dintre puținele evenimente care se întâmplau cu public. 

Descoperă și tu Strada Potaissa.